Archive for decembrie, 2013


În articolul „Reconstrucţia omului” din 2011, am atras atenţia asupra situaţiei în care ne aflăm cu toţii şi necesitatea de a face fiecare o schimbare înspre bine. Sunt oameni care au înţeles că pentru a schimba TOTUL trebuie să schimbăm fiecare câte ceva. În fiecare din noi stau în amorţire energii şi forţe nebănuite de mulţi, care, dacă ar fi trezite ar da impresia că cei care le manifestă, sunt paranormali. Greşit! Toţi putem să activăm aceste forţe şi energii, dacă ne dorim cu adevărat şi dacă acţionăm în acest sens.  Problema este că am devenit atât de comozi încât am uitat ce înseamnă cu adevărat noţiunea de OM. Pentru câţi dintre cei pe care-i cunoaşteţi, activităţile zilnice înseamnă mai mult decât o alergătură continuă pentru a-şi asigura lui şi familiei un anumit nivel de trai, limitându-se doar la partea materială? Am venit AICI şi ACUM, ca ENTITĂŢI DE LUMINĂ  şi ne-am afundat în plăcerile lumii materiale, uitând cu totul cine suntem şi care este misiunea noastră personală pe care am primit-o înainte de reântrupare. Am uitat de DIVINITATEA din noi care aşteaptă să fie recunoscută, afirmată şi manifestată.

Mulţi s-au lăsat prinşi în micimea dorinţelor materiale efemere, şi nu mai pot, nu ştiu,  sau pur si simplu nu vor să renunţe la ele. Oare ce este mai plăcut şi mai frumos, să faci orice pentru a avea cea mai nouă maşină, cel mai nou tip de telefon, cea mai luxoasă casă sau să înveţi să foloseşti energiile, forţele din interiorul tău şi din exteriorul tău, în folosul tuturor? Cum ar fi dacă în loc să-ţi canalizezi energia gandului, intenţiei şi acţiunii pentru a avea faimă, poziţie socială şi bogăţii imense, ai canaliza aceste toate energii pentru a deveni un aşa zis supraom? Nu există supraoameni. Există doar oameni adormiţi şi OAMENI care s-au trezit, ştiu cine sunt, ştiu de unde au venit şi mai ales ştiu pentru ce au venit. Toţi putem să ne trezim dacă ne dorim acest lucru. Dar acest lucru trebuie să ia naştere prin voinţa proprie la nivel de gând, care trebuie transpus în intenţie şi finalizat cu acţiunile propriu-zise. Nu aşteptaţi să vină cineva să vă trezească aceste forţe pentru că nimeni nu poate să facă acest lucru în locul vostru. Aceasta este o „luptă” pe care fiecare trebuie să o ducă dacă doreşte să evolueze la condiţia de OM. Cine crede că acum ne aflăm la nivelul de OAMENI, se înşală. UNII au atins acest nivel, şi sunt puţini dacă-i raportăm la numărul de locuitori ai planetei, unii sunt pe această CALE, dar mai au de lucru, dar cei mai mulţi fac parte din mulţimea ignorantă uşor de manipulat, care trăieşte sub jugul dorinţelor materiale efemere, al temerilor şi fricilor de tot felul. Veţi spune poate că exagerez….. Uitaţi-vă în jurul vostru. Ştiu că acest ADEVĂR doare, dar oare MINCIUNA ne ajută să evoluăm? Nu mai puteţi să vă minţiţi singuri. Analizaţi-vă fiecare gândurile, intenţiile, acţiunile, conştientizaţi nivelul de evoluţie la care vă aflaţi, din punct de vedere strict al evoluţiei spirituale şi alegeţi ACUM CALEA CĂTRE LUMINĂ, IUBIRE ŞI ADEVĂR. Debarasaţi-vă de toate fricile şi temerile, SUNTEM ENTITĂŢI DE LUMINĂ!!! Debarasaţi-vă de toate amintirile neplăcute ale trecutului şi trăiţi ACUM ŞI AICI!!!  Debarasaţi-vă de orgolii, invidie, ură şi toate celelalte trăsături de caracter şi personalitate negative şi GÂNDIŢI MEREU POZITIV BENEFIC!!! Demonstraţi-vă OMENIA manifestând altruismul şi modestia. NU EXISTĂ SUFLET RĂU. Există doar o MANIFESTARE NEGATIVĂ A GÂNDIRII şi ÎNTENŢIEI!!! SURSA TUTUROR SUFLETELOR ESTE DIVINITATEA ŞI NU EXISTĂ NIMIC ÎN AFARA DIVINITĂŢII, DECI TOŢI SUNTEM UNUL ŞI UNUL ESTE DIVINITATEA!!! Puteţi foate bine să vedeţi unde ne aflăm cu toţii…. şi puteţi să constataţi singuri că în fiecare din noi se află O PĂRTICICĂ DE DUMNEZEU. Noi trebuie doar SĂ CREDEM şi să MANIFESTĂM DUMNEZEUL din noi. Gândiţi-vă şi analizaţi cu atenţie ce a dorit Iisus să ne arate şi să ne înveţe prin miile de vindecări pe care le-a făcut şi prin alte fapte pe care noi le-am considerat minuni!? Răspunsul este simplu. Iisus ne-a arătat ce am putea face dacă am manifesta tot timpul, în orice situaţie,  IUBIREA, ne-a demonstrat ce înseamnă manifestarea CREDINŢEI, ne-a arătat adevarata condiţie de OM. Este atât de simplu şi în acelaţi timp atât de greu (pentru mulţi) să fii OM… Ţine doar de alegerile pe care le face fiecare. Unii vor spune, pentru a se scuza, că nu ştiu să trezeasca forţele OMULUI din ei…. Dar au făcut ceva în sensul acesta? Pentru un OM nu există limitări şi nu există „nu pot”. Limitările ni le facem singuri sau ni le programează cei din jurul nostru prin fel si fel de mijloace şi tehnici de manipulare, sau involuntar, acestea se impregnează în creier, apoi ne ia foarte mult timp să scăpăm de ele, dacă le conştientizăm şi dacă dorim să scăpăm de ele. Cel mai simplu mod de a scăpa de tot ce este negativ, este să conştientizăm aceste lucruri, şi prin meditaţie să ne debarasăm de ele. Există meditaţii de curăţare a corpurilor noastre (fizic şi cele subtile), meditaţii de vindecare a corpului fizic şi a celor subtile, dar aceste lucruri nu se fac peste noapte. Trebuie să începem cu începutul, adică de la modul de gândire. Trebuie să ne educăm gândirea, să învăţăm să gândim pozitiv indiferent de situaţie, intenţia trebuie să urmeze traseul gândirii, iar acţiunea trebuie să fie una benefică. Trebuie să îndepărtăm blocajele energetice, dar pentru asta trebuie să curăţăm şi corpul fizic de toxine. Dacă am reuşi să ne schimbăm măcar modul de gândire la nivelul unei comunităţi mai mici, energiile pozitive care s-ar pune în mişcare ar da naştere la schimbări majore în comunitatea respectivă, iar rezultatele ar fi extraordinar de benefice pentru fiecare individ din comunitatea respectivă. Putem face acest lucru, totul este să ne dorim cu adevărat. Am mai spus-o şi o repet, este foarte bine să avem prosperitate şi belşug, este foarte bine să nu ducem lipsă de nimic, este foarte bine să muncim şi să fim oameni bogaţi, dar nu trebuie să facem un scop din asta. Scopul vieţii nu este să muncim tot timpul pentru a avea cât mai mult. Trebuie să conştientizăm că scopul vieţii este doar de a evolua şi pentru asta nu avem nevoie de nici un fel de bogaţii. Materialismul este o capcană pentru evoluţia noastră şi foarte mulţi oameni au căzut în ea. Întrebaţi-vă prietenii care este scopul lor în viaţă şi-mi veţi da dreptate. Sunt curios câţi dintre ei ar spune că singurul lor scop este să se descopere pe ei înşişi, să-şi descopere şi trezească forţele nebănuite care stau adormite de zeci sau sute de vieţi… Sunt convins că vă veţi întreba cum să decoperiţi şi mai ales cum să treziţi OMUL din voi… Tocmai v-am spus. Trebuie să începeţi cu schimbarea modului de gândire, pentru că gândul este o forţă imensă care trebuie pus în valoare. TREBUIE SĂ GÂNDIŢI POZITIV BENEFIC!!! O să vedeţi că nici măcar acest lucru nu este uşor, pentru că aceasta înseamnă schimbarea atitudinii, comportamentului faţă de toate sistemele vii. Urmează debarasarea de frici şi temeri de tot felul, acestea constituind puternice blocaje energetice la nivelul multor corpuri subtile. Continuăm cu renunţarea la orgolii pentru că acestea nu aparţin entităţii de lumină din voi ci ego-ului care DOREŞTE să vă ţină încătuşaţi. Concomitent, trebuie să abandonaţi trăsăturile de personalitate şi caracter negative şi să le înlocuiţi cu virtuţi umane. În acelaşi timp, trebuie să vă curăţaţi corpul fizic de toxine printr-o alimentaţie sănătoasă şi corpurile subtile prin meditaţii. Vă recomand să faceţi zilnic meditaţiile prezentate de Remer Ra în cartea „Marile taine ale pamântului românesc – Vortexul sacru şi arborele vieţii dacic”. Sunt extraordinar de puternice şi benefice în acelaşi timp. O să obsevaţi că rezultatele nu vor întârzia să apară şi acestea vă vor uimi. Putem ajunge la condiţia de OM prin educaţie pozitiv benefică, prin autoeducaţie şi  multă muncă, dar merită. Dacă nu vă mai place ceea ce vedeţi în jurul vostru, schimbaţi TOTUL, dar nu uitaţi că pentru a schimba TOTUL, trebuie să vă schimbaţi fiecare în parte. Noi suntem TOTUL, şi nu trebuie să aşteptăm să se schimbe ceilalţi ci putem să contribuim la schimbarea celorlalţi prin schimbarea noastră. Vă place sărăcia, vă plac războaiele, vă place agresivitatea, vă plac bolile… sunt convins că nu. Putem schimba toate acestea. Imaginaţi-vă o lume fără toate acestea şi fără tot ce produce suferinţă şi haideţi să contribuim fiecare la construirea aceastei lumi, încetul cu încetul, pas cu pas. Rezultatul final va fi grandios, inimaginabil acum pentru mulţi.
Manifestaţi IUBIREA în orice situaţie, gândiţi POZITIV indiferent de situaţie, dăruiţi IUBIRE ŞI LUMINĂ tuturor, fiţi altruişti şi modeşti şi puneţi în valoare SCÂNTEIA DIVINĂ din voi.
Pentru toţi cei care sărbătoresc naşterea Domnului Iisus Hristos, vă doresc să aveţi parte de sărbători fericite şi binecuvântate!
More
Posted under Fără categorie  |  Comments  Niciun comentariu
Last Updated on joi, 5 octombrie 2017 11:24